PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE2015

 




SINAXAR

PASTORALA
SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2015

Dreapta credinţă şi dreapta făptuire
în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Biserică, produs e
de adversarii sfintelor icoane, Sinodul de la Constan ti nopol din anul
843, convocat de binecredincioasa împărăteasă Teodora şi de patriarhul
Metodie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin reconfirmarea
hotărârilor tuturor celor şapte sinoade ecumenice, inclusiv a dogmei cinstirii
icoanelor, formulată, potrivit Sfintei Scripturi şi practicii dintotdeauna a
Bisericii, la cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol (787). Întrucât,
fiecare dintre ereziile condamnate cu acel prilej contesta un aspect sau altul al
mântuiri i câştigate prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastă
avea ca ţintă însăşi iconomia mântuirii în ansamblul ei, restabilirea cultului
icoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumf ul întregii Ortodoxii.
Deoarece „catastrofa iconoclasmului a necesitat un efort de rezis ten ţă
considerabi l, reunirea tuturor forţelor Bisericii, sângele martirilor şi al mărturisitorilor
ei, experienţa şi înţelepciunea Părinţilor apărători ai icoanelor, credinţa
de neclintit a poporului dreptcredincios”1, în amintirea acestora şi pentru
sărbătorire a triumfulu i dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor, începând cu
data de 11 martie 843, neîntrerupt, în prima duminic ă a Postului Sfintelor Paşti,
Biserica Ortodoxă de pretu tin deni prăznuieşte, an de an, Duminica Ortodoxiei,
intonând împreună cu imnograful: „Cinstea icoanei se înalţă la chipul cel dintâi
[…]. Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturor
sfinţilo r; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată necredinţei”2.
Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu există prin ea
însăşi. Ea este mijlocul prin care suntem conduşi spre alte persoan e, este un
obiect sfânt care arată prezenţa personală a Mântuitorului Iisus Hristos, a
1
1 Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, Ed. Anastasia, Bucureşti 1994, p. 99.
2 Stihira a IV-a de la „Doamne, strigat-am …”, Vecernia Mică, Duminica întâi a Sfântului şi
Marelui Post, Triodul, EIBMBO, Bucureşti, 2010, p. 206.
Maicii Domnului şi a sfinţilor, aşa cum s-a afirmat la Sinodul de la
Constantinopol din anul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent ceea ce
Evanghelia ne spune prin cuvânt”3.
Icoana este o memorie vizuală şi o reprezentare a realităţii istorice a
Mântuitorului Iisus Hristos întrupat, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, o imagine
sau un chip al acestora şi niciodată în Biserica noastră nu s-a confunda t icoana
cu însăşi dumnezeirea. „Creştinii nu cinstesc icoanele ca pe nişte dumnezei şi
nici prin închinarea la ele nu se depărtează de închinarea adevăratului
Dumnezeu. Dimpotrivă, prin ele ei sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-i
pe sfinţii zugrăviţi în ele ca să mijlocească pentru ei la Domnul”4.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dumnezeu în
formele artei iconografice a devenit posibilă datorită realităţii întrupării Fiului
lui Dumnezeu: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am
privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, – şi Viaţa s-a arătat şi am
văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -,
ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar
împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1, 1-3).
Prezenţa cu Trupul a Fiului lui Dumnezeu în lume, prin întruparea Sa, este
suprema descoperire a lui Dumnezeu, pentru că în Hristos „locuieşte, trupeşte,
toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Icoanele mărturisesc împreună cu Evanghelia taina întrupării Cuvântului
veşnic al lui Dumnezeu: „Si Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am
văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).
Din perspectiva teologiei patristice, sintetizată în chip admirabil de Sfântul
Ioan Damaschin, înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu constitui e
principalul temei al cinstir ii icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin spune că: „Nu
greşim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe
pământ în trup şi a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţii Lui
nespus e, firea, materialitatea, forma şi culoarea trupului”5.
Prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea şi dreptul
să-I pictăm icoana. Nu este vorba despre o reprezentare a chipului naturii sau
fiinţei divine, deoarece aceasta este una spirituală, ci numai o reprezentare
după formele felurite în care Dumnezeu sau sfinţii îngeri s-au arătat în lume.
În icoană, Domnul Iisus Hristos este prezent ca Dumnezeu-Om, după cum, în
mod înţelept, ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin: „Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut,
nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trup
şi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui
Dumnezeu; căci dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult
Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea”6.
2
3 Apud Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 57.
4 Pr. prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în Rev. „Studii Teologice”, nr. 3-4/1952, p. 180-181. 5 Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 2, traducere Pr. Dumitru
Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 123.
6 Ibidem, p. 41.
Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre cer” prin
care noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea nevăzută şi prin care El priveşte
spre noi cu dragoste şi cu bunătate. Prin ele noi primim bucuria vederii duhovniceşti,
vederea cerurilor deschise promise de Mântui to rul chiar în Evanghelia
zilei de astăzi: „De acum veţi vedea cerul deschizân du-se” (Ioan 1, 51). Deschiderea
cerurilor arată posibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a
dobândi sfinţenia, prin harul Duhului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult asemănarea
cu Dumnezeu.
Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhovnicească prin
sfinţire a propriei noastre vieţi: de la chipul lui Dumnezeu, descoperit nouă
prin har, spre o asemănare tot mai mare cu El, prin puterea şi lucrarea Duhului
Sfânt. Asemănarea cu Dumnezeu este cu putinţă după cum o dovedeşte
mulţime a sfinţilor reprezentaţi în icoane, care sunt, cu adevărat, icoane ale
sfinţenie i lui Dumnezeu, prin har, împlinind porunca dumnezeiască: „Sfinţiţi-vă
şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 11, 44).
Sfintele icoane ne înfăţişează atât smerenia, cât şi slava Domnului nostru
Iisus Hristos. De pildă, icoana Naşterii Sale ni-L prezintă în smereni a Lui, ca
Prunc în peşteră, iar icoana Învierii ni-L înfăţişează ca Biruitor asupra morţii,
plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt o parte din memoria vie a
ceea ce a făcut Hristos pe pământ pentru mântuirea noastră, dar şi o vedere
profetică a venirii Sale viitoare pe norii cerului, când cei aleşi „Îi vor vedea faţa,
şi numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22,4).
În această prezenţă a Mântuitorului Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat
întru slavă, înconjurat de sfinţii Săi, icoana ne pregăteşte pentru partici pare a la
viaţa de comuniune a Bisericii, devenind mijloc de comunicare a credinţei, de întâlnire
a credincioşilor în Liturghia Euharistică pentru a se împărtăşi cu Cinstitul Său Trup
şi Preasfântul Său Sânge. De aceea, înainte de a ne împărtăşi, sărutăm sfintele
icoane, pregustând întâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-l
voi scoate afară” (Ioan 6, 37).
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Îndepărtarea omului de Dumnezeu şi izolarea sa de semeni îl conduc către
materialism pătimaş şi consumism fără măsură ca moduri de trăire, alterând
viaţa spirituală a omului, care trebuie să aibă, mereu, ca model de viaţă iubirea
smerită a Preasfintei Treimi. Stăruirea în dreapta credinţă (ortodoxia) şi în dreapta
făptuire (ortopraxia) sunt principalele condiţii de creştere duhovnicească a
omului, de creştere în asemănarea cu Dumnezeu cel Sfânt şi Bun. Credinţa omului
este strâns legată de făptuirea binelui, adică, întrucât avem dreapta credinţă
trebuie să o şi mărturisim necontenit prin dreapta vieţuire şi prin faptele bune.
Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă manifestare a dreptei
credinţe. Credinţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor prin fapte:
Credin ţa – spune Sfântul Apostol Iacov – „dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi”
(Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, mare dascăl al Bisericii, comemorat în
chip deosebit anul acesta de către Biserica noastră, completează aceste cuvinte
3
spunând că: „De vreme ce faptele exprimă credinţa, credinţa adevereşte faptele”7.
Dragostea faţă de semenul nostru se arată mai ales prin faptele bune, care sunt
rod al credinţei „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), iar măsura credinţei noastre
se dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, după cum ne învaţă acelaşi Sfânt
Apostol Iacov: „Îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea” (Iacov 2, 18).
Anul acesta, 2015, proclamat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al misiunii
parohiei şi mănăstirii azi”, constituie pentru noi un prilej de a spori în lucrarea
noastr ă misionară, ca persoane vii ale Trupului lui Hristos, adică ale Bisericii. Astfel,
creştinul nu poate fi o persoană izolată, ci este chemat să trăiască în comuniune
tot mai intensă cu semenii săi, după modelul Preasfintei Treimi: „Ca toţi să fie
una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie
una” (Ioan 17, 21).
Pentru a împlini misiunea la care suntem chemaţi, avem nevoie de comuniune
şi unitate deplină în comunitatea bisericească manifestată sub ambele ei forme: parohia şi
mănăstirea, acolo unde se lucrează luminarea, sfinţirea şi mântuirea credincioşilor. Este,
deci, nevoie să înţelegem faptul că trăim în Hristos, cu adevărat, doar atunci
când suntem în comuniune şi unitate cu ceilalţi, când suntem împreună-lucrători
în lume iubind şi slujind pe semenii noştri. Atunci când un ucenic l-a întrebat pe
Avva Pimen cum poate evita osândirea aproapelui, acesta a răspuns: „Noi şi fraţii
noştri suntem două icoane. Când omul ia seama la sine şi se defăimează, fratele este
preţui t cum se cuvine; când însă omul se crede bun, găseşte că fratele este rău”8. Doar
printr-o cunoaştere şi recunoaştere a limitelor proprii ajungem la preţuirea reală
a aproapelui nostru. În acest sens, milostenia, adică iubirea semenilor, este o
lucrare fundamentală a Ortopraxiei (dreptei făptuiri) şi devine mărturie şi întrupare
a Ortodoxiei (dreptei credinţe). În semenul nostru trebuie să Îl vedem mereu
pe Hristos şi, de aceea, fiecare om este pentru noi o icoană vie şi concretă a lui
Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat: „Hristos a devenit o persoană
omeneas că, una singură şi reală, şi rămâne aşa în vecii vecilor, ca un frate între ceilalţi
oameni. El veghează la respectarea fraţilor Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-a
făcut ca unul dintre ei”9, spune Părintele Dumitru Stăniloae.
În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veşnic întinsă
a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneşte cu mâna lui
Hristos din noi care oferă. După învăţătura Bisericii noastre, omul este doar un
chivernisitor al bunurilor aflate la dispoziţia lui şi nu un stăpân al acestora:
„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele
luminilor” (Iacov 1, 17). Toate câte nu sunt absolut necesare omului, sunt de
prisos, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur că: „De prisos este tot ce e
mai mult decât ce e de trebuinţă. Când, dar, şi fără aceasta putem petrece în sănătate
4
7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Domnului, în Cuvântări la Praznice împărăteşti,
traducere de Pr. D. Fecioru, col. „Izvoarele Ortodoxiei”, vol. 5, Tipografia cărţilor bisericeşti,
Bucureşti, 1942, p. 10.
8 Avva Pimen, 148, în Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003,
p. 291.
9 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Suprema valorificare a semenului, în vol. „Cultură şi duhovnicie”,
col. Opere complete III, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2012,p. 99.
şi cuviinţă, e de prisos tot ce se mai adaugă”10. De altfel, după cum accentua şi
scriitoru l bisericesc din veacul al III-lea, Clement Alexandrinul, bogat este nu
cel care are mult, ci cel care dăruieşte la rândul său, deoarece „este bogat nu cel
ce are şi păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul”11.
Nu trebuie să ne lăsăm conduşi de duhul timpurilor în care trăim, unde
egoismul individualist, satisfacerea poftelor de suflet păgubitoa re şi izolarea
de semenul nostru sunt false căi de vieţuire care îl conduc pe om nu spre
adevărat a bunăstare, ci către eşecul său ca fiinţă comunitară, încetând de a mai
vedea lumea ca dar al lui Dumnezeu, ce trebuie împărţit cu aproapele spre a
împlini Evanghelia, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Purtaţi-vă
sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Remediul
pentru depăşirea acestor false moduri de vieţuire, egoistă, îl reprezintă efortul
comun de eliberare de patima lăcomiei şi de dobândire a vederii prezenţe i lui
Hristos în aproapele nostru, spre a trăi cu adevărat taina Bisericii ca trup tainic
al lui Hristos.
Dreptmăritori creştini,
Biserica noastră este permanent receptivă la problemele societăţii şi oferă
creştinului soluţii concrete spre desăvârşirea sa duhovnicească, dar şi spre
asigurare a celor necesare vieţii, ca suport necesar pentru creşterea sa duhovnicească.
În acest sens, trebuie să redescoperim, mai întâi, vocaţia noastră de misionari,
de mărturisitori şi de vestitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos şi prin apărarea
dreptei credinţe a Bisericii noastre în faţa tuturor atacurilor din societatea contemporană
secularizată şi fragmentată.
Trăim, astăzi, vremuri în care trebuie să devenim tot mai sensibili la
suferinţ a aproapelui nostru, în care Hristos Însuşi suferă. Să înţelegem că este
important ca învăţătura de credinţă, deprinsă de timpuriu, în familie, şi de pe băncile
şcolii, la ora de Religie, să o transpunem în faptele milei trupeşti. Să luăm aminte la
iubirea lui Hristos pentru om şi să nu fim nepăsători la suferinţa aproapelui
nostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Matei 25, 35-46) pentru că, spune Părintele
Dumitru Stăniloae: „Atât de mult ţine Hristos ca fiecare din noi să respectăm şi să
iubim pe semenii noştri, încât aceasta va fi măsura după care vom fi judecaţi:
«Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie
Mi-aţi făcut»” (Matei 25, 40)12.
După cum se cunoaşte deja, Biserica noastră şi-a extins activităţile sale
social-caritative şi filantropice în folosul celor nevoiaşi şi bolnavi, a continuat acţiunea
de ajutorare a parohiilor sărace din ţară şi din diaspora, şi, atunci când a fost nevoie,
a intervenit pentru sprijinirea familiilor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor
naturale, inundaţiilor sau alunecărilor de teren, aşa cum s-a văzut şi în anul 2014.
Toate aceste activităţi sunt realizate prin osteneal a, dragostea şi dărnicia
5
10 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la II Corinteni, 15, traducere de Arhiereu Theodosie
Ploeşteanu, Bucureşti, 1910, p. 195.
11 Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, VI, 35, 5, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, în col.
PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 326.
12 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, art. cit., p.100.
Mântuitorului Iisus Hristos.
De aceea, cu dragoste părintească, îndemnăm pe toţi slujitorii sfintelor noastre
biserici, pe membrii consiliilor şi comitetelor parohiale, dar şi pe toţi credincioş ii
ortodocş i din parohii sau pelerini la sfintele mănăstiri ca, împreună, să continuăm, şi în
acest an, din această Duminică a Ortodoxiei până la sărbătoarea Bunei Vestiri,
frumoas a tradiţie a Bisericii noastre de a organiza o colectă în toate parohiile şi mănăstirile
din cuprinsul Patriarhiei Române pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Sumele
din această colectă vor fi adunate în Fondul Central Misionar, prin care se va
sprijini activitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mănăstirilor
atât din ţară, cât şi din străinătate, în folosul Bisericii noastre Ortodoxe Române.
Ne rugăm ca Preamilostivul Dumnezeu să răsplătească milostenia tuturor13
pentru ca să sporim mai deplin în iubire faţă de Hristos şi de semenii noştri,
ajungând cu toţii să ne închinăm Sfintei Învierii Sale, cu pace şi bucurie.
Vă mulţumim pentru dărnicie, vă dorim mult spor în urcuşul duhovnicesc
al Postului Sfintelor Paşti, şi ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze:
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtă şirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin! (2 Corinteni 13, 13).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† D ANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
6
† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor
şi Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei
† Laurenţiu Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi
Clujului şi Mitropolitul Clujului,
Maramureşului şi Sălajului
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei
şi Mitropolitul Olteniei
† Ioan
Arhiepiscopul Timişoarei
şi Mitropolitul Banatului
† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei
şi Exarh al Plaiurilor
13 Cf. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 151.
fiecăru ia dintre dumneavoastră pentru aceşti „fraţi preamici” (Matei 25, 40) ai
celor „ce aduc daruri şi fac bine în sfintele şi întru tot cinstitele lui Dumnezeu biserici”
7
† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale
şi Mitropolitul Ortodox Român al
Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român
al Germaniei, Austriei
şi Luxemburgului
şi Mitropolitul Ortodox Român
al Germaniei, Europei Centrale
şi de Nord
† Nifon
Mitropolit onorific, Arhiepiscopul
Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu
Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim
Arhiepiscopul Romanului
şi Bacăului
† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului
şi Muscelului
† Ciprian
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei
Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român
al celor două Americi
† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român
al Maramureşului şi Sătmarului
† Corneliu
Episcopul Huşilor
† Lucian
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie
Episcopul Ortodox Român
al Oradiei
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Galaction
Episcopul Alexandriei
şi Teleormanului
† Ambrozie
Episcopul Giurgiului
† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion
Episcopul Tulcii
† Petroniu
Episcopul Sălajului
† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator)
al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan
Episcopul Ortodox Român
al Ungariei
† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande
† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei
Episcopul Ortodox Român
al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord
† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul
Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor
† VACANT
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Antonie de Orhei
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române a Germaniei,
Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române
a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al
Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al
Episcopiei Ortodoxe Române
a Spaniei şi Portugaliei

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment