Pastorala Sf. Sinod Noiembrie 2014

 




SINAXAR

PASTORALA
SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

privind însemnătatea

ANULUI OMAGIAL EUHARISTIC (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) ŞI ANULUI COMEMORATIV AL
SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI*
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), pentru a sublinia

însemnătatea Sfintei Spovedanii, ca Taină a iertării, reconcilierii şi vindecării spirituale, a Sfintei Euharistii, ca Taină a sfinţirii şi înnoirii vieţii, prin împărtăşirea cu Hristos, dar şi Anul comemorativ al
* Se va citi în prima duminică din Postul Naşterii Domnului (16 noiembrie 2014).

1
Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache.

Aprofundarea de către preoţi şi credincioşi a sensurilor duhovniceşti şi a scopurilor mântuitoare ale Tainei Sfintei Spovedanii şi Tainei Sfintei Euharistii subliniază însemnătatea şi necesitatea acestora pentru timpul prezent, întrucât sunt lumini de înviere duhovnicească şi înnoire spirituală. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei ne mărturisim păcatele şi primim iertarea lor, iar prin hrănirea cu Sfânta Taină a Euharistiei primim „Pâinea vieţii (care) schimbă, preface şi umple de viaţă pe cel ce se împărtăşeşte”, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila1.

Îndemnul biblic şi liturgic ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8) este o chemare la cunoaşterea sensului vieţii ca relaţie de comuniune a omului cu Dumnezeu, la înnoirea vieţii prin Taina Sfintei Spovedanii şi la comuniunea de iubire eternă cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin Taina Sfintei Euharistii. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune ucenicilor Săi: ,,Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl (…). Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27; 51).

Mântuirea este experienţa vie a relaţiei personale, conştiente şi libere a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Pocăinţa sau mărturisirea păcatelor şi primirea iertării în Taina Sfintei Spovedanii este viaţă şi ridicare. De aceea,
1 Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, trad. pr. prof. Teodor Bodogae, EIBMO, Bucureşti, 2014, p. 129.

2
mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberare şi vindecare de păcat şi de moarte. Acest adevăr este rezumat în cuvintele: Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11) sau Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Pocăinţa şi restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii şi desăvârşirea comuniunii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos în Euharistie deschid fiecărui creştin uşa Împărăţiei cerurilor.

Pe temeiul Sfintei Scripturi, pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este o lucrare de înnoire a vieţii spirituale, exemple binecunoscute de pocăinţă din Vechiul Testament fiind pocăinţa regelui David şi a regelui Manase, iar în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos, Luminătorul şi Vindecătorul sufletelor, primeşte cu milostivire pocăinţa sinceră a tuturor celor care îşi recunosc cu regret păcatele, zicând: Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (cf. Luca 15, 7). Exemple de pocăinţă şi de primire a iertării păcatelor sunt mai ales femeia desfrânată, care I-a uns picioarele cu mir şi le-a şters cu părul capului ei (cf. Luca 7, 36-50), sau tâlharul de pe cruce (cf. Luca 23, 42). De altfel, la începutul misiunii Sale de propovăduire a Evangheliei mântuirii, Domnul Iisus Hristos cheamă oamenii la pocăinţă, zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”

(Matei 4, 17). Iar după învierea Sa din morţi Hristos Domnul a dăruit ucenicilor Săi, şi prin ei slujitorilor Bisericii, harul şi darul iertării zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Numai urmaşii apostolilor, arhiereii şi preoţii Bisericii, au primit harul legării şi dezlegării sau iertării păcatelor prin chemarea harului curăţitor, vindecător şi mântuitor al Duhului Sfânt asupra credincioşilor care se pocăiesc.

3
Pocăinţa pe care o învaţă şi o practică Biserica în Taina Sfintei Spovedanii nu este o pocăinţă a disperării, ci este o pocăinţă a speranţei şi a bucuriei, a recuperării şi ridicării păcătosului din robia păcatelor sau a patimilor. Când ne spovedim şi primim ier-tare, atunci pregătim bucuria învierii sufletului nostru din moar-tea păcatului. În acest sens, perioadele de pocăinţă şi post devin perioade de curăţire şi de pregătire pentru bucurie, iar adevărata bucu-rie este comuniunea noastră cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice, care se desăvârşeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii.
Din nefericire, în societatea de azi, în care domină izolarea individualistă şi autosuficienţa omului secularizat, au slăbit mult conştiinţa păcatului şi practica pocăinţei, iar unde nu mai este pocăinţă nu mai este nici dor de sfinţenie, nici dor de mântui-re sau viaţă veşnică. Pocăinţa ca Sfântă Taină a Mărturisirii păca-telor înseamnă mai multă exigenţă cu noi înşine şi mai multă îngăduinţă cu alţii, aşa cum atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: „Aceasta este pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare-aminte păcatele altora, iar pe cele ale noastre le trecem cu multă nepăsare”2.

Potrivit tradiţiei şi practicii Bisericii noastre, trebuie să ne spovedim înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. Dacă omul nu se pocăieşte şi nu cere iertarea păcatelor nu poate intra în Împărăţia cerurilor: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 6, 9). Haina curată a fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu se dobândeşte o singură dată prin botez, dar se curăţă de mai multe ori prin pocăinţă, numită şi

„botezul lacrimilor”.

Arătând că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pregustăm din viaţa veşnică, scrierea apostolică

2 Sf. Ioan Gură de Aur, Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm pe duşmani, 12, în vol. Despre desfătarea celor viitoare, trad. pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMO, Bucureşti, 2008, p. 44.

4
numită Didahia (care datează din sec. I) spune despre pocăinţă:

„În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi nu te duce la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea Vieţii” (cap. IV, 14), iar despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos,

Didahia precizează: „Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este să se pocăiască!” (cap. X, 5) ori: „Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. Tot cel care este certat cu aproapele său să nu vină împreună cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (cap. XIV, 1-2)3.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Prin Sfânta Liturghie euharistică se realizează cea mai vie legătură duhovnicească, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune între Hristos – Capul Bisericii şi Biserica Sa, trupul Său tainic, templu al Sfântului Duh, popor al lui Dumnezeu–Tatăl, după cum spune Domnul Iisus Hristos ucenici-lor Săi, vorbind despre Taina împărtăşirii cu El: „Adevărat, adevă-rat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”

(Ioan 6, 53-54).

Prin urmare, Sfânta Euharistie ne dăruieşte arvuna vieţii veşnice. De aceea, când primim Trupul şi Sângele Domnului, ni se spune de către arhiereu sau preot că ne împărtăşim „spre ier-tarea păcatelor şi spre viaţa de veci”4, iar strana cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi!”5. Unirea duhovnicească a lui Hristos cu

3 Didahia (Învăţătură a celor doisprezece apostoli), în vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, pp. 27, 30, 31 .

4 Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 365.
5 Cântările Sfintei Liturghii, colinde şi alte cântări bisericeşti, EIBMO, Bucureşti, 2013, p. 68.

5
Biserica Sa şi a Bisericii cu Hristos are ca scop iertarea, curăţirea şi sfinţirea oamenilor pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică. În acest sens Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Cei făcuţi de Dumnezeu nu pot avea viaţa şi nu pot spori în ea decât din El, ca sursă a vieţii. De aceea, Dumnezeu îi naşte din nou (prin Botez n.n.). Dar Dumnezeu nu-i poate lăsa pe cei născuţi din El fără să-i hrănească cu viaţa din Sine. (…) Dumnezeu, după ce a constatat că oamenii nu pot dura etern fără viaţa din El, îi hrăneşte El însuşi cu viaţa Sa, pentru ca să sporească în viaţă şi să rămână etern în ea”6.

În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu şi este dominată de un spirit de nemulţumire,

Euharistia Bisericii, ca Taină a recunoştinţei faţă de Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, ne oferă pace sfântă şi bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită şi stăruitoare. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii ca respiraţie a sufletului în prezenţa harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Este semnificativ faptul că venirea lui Hristos pe pământ ca om-copil născut în Betleem începe cu vestirea bucuriei de către îngeri: ,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10), iar înălţarea Sa întru slavă se încheie cu bucuria binecuvântării lui Hristos dăruită ucenicilor Săi şi prin ei Bisericii Sale întregi: ,,Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52). Această bucurie se primeşte şi azi în comuniunea de viaţă a Bisericii cu Hristos cel Înviat, prezent haric în comunitatea eclezială aflată în rugăciune (cf. Matei 28, 20).

De aceea, trebuie să redescoperim dimensiunea eclezială a

Tainei Sfintei Spovedanii şi a Tainei Sfintei Euharistii ca izvoare de bucurie, de sfinţire şi de creştere spirituală a comunităţii bisericeşti în comuniune.

6 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti, EIBMO, Bucureşti, 2010, p. 97.

6
Prin Sfânta Împărtăşanie primită în Biserică ne apropiem de Hristos şi învăţăm să trăim şi să creştem duhovniceşte întru El, deoarece, aşa cum spune Sfântul Nicolae Cabasila: „Legătura cu Hristos e adevărata noastră viaţă, căci ajungem să fim «mădulare» şi «fii» ai Lui, împărtăşindu-ne din Trupul, din Sângele şi Duhul Său. Ea ne leagă viaţa de Dumnezeu mai strâns decât ar reuşi doar strădaniile noastre, ba chiar mai strâns decât ceea ce avem din însăşi firea noastră, fiindcă Hristos e mai înrudit cu noi decât sunt chiar părinţii noştri trupeşti”7.

Taina Sfintei Împărtăşanii este izvor de sfinţire a vieţii creştine şi de afirmare a unităţii Bisericii. Cu cât ne împărtăşim mai des după o pregătire adecvată, prin pocăinţă şi Spovedanie, cu atât avem mai multă bucurie în suflet şi avem mai multă pace. Prin împărtăşirea euharistică Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci în sufletul nostru. În acest sens, Sf. Nicolae Cabasila zice: „Domnul ni Se dă El însuşi; pentru că împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, noi primim pe Însuşi Dumnezeu în sufletele noastre”8; iar El devine Viaţa vieţii noastre (cf. Ioan 6, 56-57). Sfânta Taină a Împărtăşaniei înseamnă viaţa lui Hristos dăruită nouă oamenilor, pentru ca noi, oameni pământeni, să pregustăm încă din lumea aceasta fericirea vieţii veşnice: ”Pâinea vieţii este însăşi Viaţa, Care face vii pe cei ce gustă din ea”9. Prin urmare, când primim, cu pocăinţă şi smerenie, Sfânta Împărtăşanie, viaţa sfântă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat sfinţeşte viaţa noastră, dăruindu-i arvuna învierii şi îndreptând-o spre viaţa cerească şi fericirea veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
7 Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 145. 8 Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 124. 9 Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 129.

7
Din acest motiv, toate rugăciunile ortodoxe dinainte de împărtăşire sunt, de fapt, rugăciuni de pocăinţă, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi pentru binefacerile pe care le aduce Sfânta Euharistie pentru mântuirea sufletului şi viaţa Bisericii.

Anul omagial Euharistic a prilejuit în eparhiile din ţară şi străinătate, în parohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, o intensă implicare a ierarhilor, preoţilor şi monahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie, care au evidenţiat cu bucurie sensurile duhovniceşti şi scopurile mântuitoare ale Sfintei Spovedanii şi ale Sfintei Împărtăşanii, însemnătatea şi necesitatea acestora pentru viaţa şi ajutorul credincioşilor, pelerini pe calea mântuirii în lumea tot mai secularizată de azi.

Un loc important în cadrul acestor activităţi l-a avut concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română, care s-a adresat copiilor şi tinerilor din grupele de cateheză implicate în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, şi a avut ca scop educarea copiilor şi tinerilor şi familiarizarea acestora cu Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii, maturizarea lor spirituală în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Deloc întâmplător, în anul acesta în care omagiem Sfânta Euharistie comemorăm şi 300 de ani de la martiriul sau mucenicia Sfinţilor Brâncoveni (1714), deoarece există o legătură duhovnicească adâncă între iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru umanitate, celebrată în Sfânta Euharistie, şi iubirea jertfelnică a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstită în slujbele de pomenire ale acestora de către Biserică. În ambele se vede taina Crucii şi Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, Care dăruieşte celor ce cred în El mântuire şi viaţă veşnică.

8
Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a simţit şi a lucrat pentru unitatea neamului românesc în pofida împărţirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică şi laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un mare susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi în Ţara Românească şi în Transilvania. Totodată, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate

întreaga creştinătate răsăriteană ortodoxă aflată sub stăpânire otomană, prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii Georgiei, precum şi multor mănăstiri şi locaşuri sfinte din Muntele Athos. În toată această purtare de grijă el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând peste timp o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine. Există unele mărturii istorice care

9
arată că Patriarhii de la Constantinopol şi, mai ales, Patriarhii Ierusalimului şi ai Antiohiei au fost găzduiţi de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar aces-ta, pe lângă alte ajutoare, le tipărea şi cărţi bisericeşti în lim-bile lor, între care şi prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a lui pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creştin evlavios şi darnic.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice) şi a fost cunoscut ca un părinte harnic, înţe-lept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu: deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin aşezarea într-o raclă de argint aurit; organizarea, în ziua de

21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”; sfinţirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, ctitoria sa, precum şi coliturghisirea ierarhilor Sfân-tului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi la Bucureşti, în ziua de 16 august 2014, în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni; organizarea unor

10
procesiuni-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania: la biserica din Mogoşoaia, jud. Ilfov, la biserica din Potlogi, jud. Dâmboviţa, la biserica din

Făgăraş şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, la Mănăstirea Hurezi, jud. Vâlcea. Pentru sporirea bucuriei duhovniceşti a zecilor de mii de credincioşi închinători la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu au poposit şi în capitala Moldovei, în zilele de 12-16 octombrie 2014.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, până la jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti.

Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Întreaga lucrare pământească a voievodului Constantin Brâncoveanu a fost încununată de moartea sa martirică, iar exemplul vieţii lui închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Spre sfârşitul unui an de cinstire liturgică şi comemorare deosebită a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne rugăm Preasfintei
Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, să iubim pe Hristos şi să fim cti-tori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întra-jutorarea frăţească faţă de creştinii ortodocşi şi să fim milos-

11
tivi, să apărăm credinţa creştină, având în suflet iubire jertfel-nică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemaţi să o aducem nu este o jertfă sângeroasă, precum cea a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ci o dăruire sau o jertfă spirituală din timpul şi confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult şi pentru a săvârşi mai multe fapte ale iubirii milostive şi darnice, spre a mărturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi a ajuta Biserica în lucrarea ei pastorală şi misionară în societatea de azi.
Sfătuim părinţii să acorde mai mult timp copiilor şi tinerilor, învăţându-i să cunoască tainele dreptei-credinţe, să cultive speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele şi nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, şi să cinstească sfinţii, eroii şi înţelepţii neamului, dascăli ai eroismului creştin, ai ajutorării semenilor şi ai apărării Bisericii lui Hristos.

Îi îndemnăm pe toţi credincioşii, dar mai ales pe cei tineri, să descopere lumina Sfintei Spovedanii, ca izvor de libertate şi pace a sufletului, să-şi mărturisească la duhovnic toate păcatele şi să ierte tuturor celor ce le-au greşit, aşa cum şi Hristos-Domnul a iertat zicând pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Numai în acest fel, creştinii dobândesc curajul şi puterea de-a lupta împotriva păcatelor şi relelor de tot felul, şi de a birui ispitele şi încercările timpurilor noastre.

Îndrumăm pe fiii şi fiicele noastre duhovniceşti să se spovedească mai des ca să se poată împărtăşi mai des din

„izvorul cel fără de moarte” al Sfintei Euharistii, aceasta fiind izvor de pace şi bucurie.

Când Sfânta Euharistie este primită cu pregătire, mai precis cu pocăinţă, post şi rugăciune, ea devine izvor de lumină şi credinţă, ajutându-ne să arătăm iubire curată şi sfinţenie în familie şi în societate, să avem curaj şi speranţă, pentru a lupta

12
împotriva nedreptăţilor şi să fim milostivi cu cei aflaţi în suferinţă şi în durere.

Ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului. Fiecare perioadă de post este o perioadă de pocăinţă şi de pregătire, dar Postul acesta al Crăciunului este mai ales o şcoală a milosteniei în care învăţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătată prin întruparea Fiului Său, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, după cum mărturisim în Crezul Ortodox.

Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi virtuţile practice şi duhovniceşti dobândite pe durata acestui An omagial Euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brân-coveni, avem îndatorirea creştinească de a întâmpina şi a face simţită bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a prezenţei Sale iubitoare în inima creştinilor printr-o faptă de milostenie, printr-un cuvânt bun sau un gest de încurajare care alină suferinţa sau singurătatea orfanilor, bolnavilor, săracilor, bătrânilor, văduvelor, marginalizaţilor, a tuturor acelora pe care societatea nu-i ajută, dar pe care Dumnezeu Cel milostiv îi iubeşte şi ne cere nouă, creştinilor, să-i ajutăm spiritual şi material.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm părinteşte să orga-nizaţi în parohii şi mănăstiri, la protopopiate şi la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente şi bani, pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă sau în dificultate, fiecare contribuind cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine ştiind că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului

13
trecut şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bună-tatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, pre-cum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mul-ţumiri în faţa lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

† D A N I E L

Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei,

Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan † Laurenţiu
Arhiepiscopul Iaşilor Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Moldovei şi Mitropolitul Ardealului
şi Bucovinei
† Andrei † Irineu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Arhiepiscopul Craiovei
Clujului şi Mitropolitul Clujului, şi Mitropolitul Olteniei
Maramureşului şi Sălajului
VACANT † Petru
Arhiepiscop al Timişoarei Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei
şi Mitropolit al Banatului
şi Exarh al Plaiurilor
14

† Iosif † Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale al Germaniei, Austriei
şi Mitropolitul Ortodox Român al şi Luxemburgului
Europei Occidentale şi Meridionale şi Mitropolitul Ortodox Român
al Germaniei, Europei Centrale
şi de Nord

† Nifon † Teodosie
Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Tomisului
Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh
Patriarhal
† Pimen † Irineu
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie † Eftimie
Arhiepiscopul Râmnicului Arhiepiscopul Romanului
şi Bacăului
† Ciprian † Calinic
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei Arhiepiscopul Argeşului
şi Muscelului
† Casian † Timotei
Arhiepiscopul Dunării de Jos Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae † Justinian
Arhiepiscopul Ortodox Român Arhiepiscop onorific,
al celor două Americi Episcopul Ortodox Român
al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan † Corneliu
Arhiepiscop onorific, Episcopul Huşilor
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Lucian † Sofronie
Episcopul Caransebeşului Episcopul Ortodox Român
al Oradiei
† Nicodim † Vincenţiu
Episcopul Severinului şi Strehaiei Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction † Ambrozie
Episcopul Alexandriei Episcopul Giurgiului
şi Teleormanului
† Sebastian † Visarion
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor Episcopul Tulcii

15

† Petroniu † Gurie
Episcopul Sălajului Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Daniil † Siluan
Episcop-locţiitor (administrator) Episcopul Ortodox Român
al Episcopiei Daciei Felix al Ungariei
† Mihail † Siluan
Episcopul Ortodox Român Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande al Italiei
† Timotei † Macarie
Episcopul Ortodox Român Episcopul Ortodox Român
al Spaniei şi Portugaliei al Europei de Nord
† Varlaam Ploieşteanul † Ieronim Sinaitul
Episcop-vicar patriarhal Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul † Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul † Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Vadului, al Arhiepiscopiei Timişoarei
Feleacului şi Clujului
† Antonie de Orhei † Marc Nemţeanul
Episcop-vicar Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Chişinăului al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul † Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Episcop-vicar
Ortodoxe Române a Germaniei, al Arhiepiscopiei Râmnicului
Austriei şi Luxemburgului
† Ioachim Băcăuanul † Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
al Arhiepiscopiei Romanului Ortodoxe Române
şi Bacăului a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul † Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Arhiereu-vicar al
Episcopiei Ortodoxe Române Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureşului şi Sătmarului a Spaniei şi Portugaliei

16

19

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment