Pelerinaj in Tara Sfanta – Mai 2010

 




SINAXAR

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Drumul cǎtre Ţara Sfântǎ

În avion, ne rugǎm împreunǎ Maicii Sfinte sǎ ne poarte sǎnǎtoşi peste uscat şi mare cǎtre Ţara Sfântǎ :

« O, Mǎicuţǎ Sfântǎ/ Te rugǎm fierbinte/ Sǎ ne-asculţi de-a pururi/ Marea rugǎminte […]

Tu eşti steaua mǎrii/ Şi ajuţi sǎ treacǎ/ Dintre cari te roagǎ/ Nimeni nu se-neacǎ […] »

Nu cred cǎ au mai auzit membrii echipajului vreodatǎ pricesne româneşti (înainte îi întrebasem desigur dacǎ putem cânta şi dacǎ nu deranjǎm).

Coborâţi pe uscat la Tel Aviv, ne aşteaptǎ ghidul nostru : un domn român care locuieşte într-o localitate de lângǎ Ierusalim, în care oamenii muncesc şi împart cu toţi membrii comunitǎţii rodul muncii lor. Dânsul ne spune şi primul lucru surprinzǎtor : picurii de ploaie pe care îi simţim pe obraji înainte de a urca în autocar sunt un lucru cu totul neobişnuit în Israel la început de mai, în plin sezon uscat, adicǎ şase luni fǎrǎ ploaie. De abia am pǎşit pe pǎmântul Ţǎrii Sfinte şi iatǎ cǎ spunem : Slavǎ Ţie, Doamne !

În timp ce autocarul face turul Tel-Aviv-ului, centrul financiar şi cultural al ţǎrii, iar noi aflǎm date interesante despre locurile şi oamenii printre care trecem, se lumineazǎ de ziuǎ. Ne îndreptǎm spre antica cetate Jaffa (sau Haifa). Ghidul nostru are un evident dar al povestirii cǎci datele istorice, economice şi sociologice se combinǎ cum mici anecdote precum cea despre cele trei mari oraşe ale ţǎrii : « La Haifa se munceşte, la Ierusalim se roagǎ iar la Tel-Aviv se cheltuie banii… »

La Haifa, cetate veche de patru milenii, ne bucurǎm sǎ vedem marea. Aflǎm cǎ şi Napoleon a venit pânǎ aici cu armatele sale, însǎ a fost înfrânt. Câteva statui îi mai pǎstreazǎ amintirea. Cu sfialǎ intrǎm în mǎnǎstirea Sfântului Arhanghel Mihail unde slujesc, pe rând, trei comunitǎţi de creştini ortodocşi. Astǎzi, duminica a 5-a dupǎ Sfintele Paşti e rândul comunitǎţii române. Şi spunem iarǎşi : Slavǎ Ţie, Doamne ! Deşi nu toţi  am dormit în timpul cǎlǎtoriei de noapte, bucuria înfrânge oboseala şi participǎm la Sfânta Liturghie, dând rǎspunsurile stranei. Pǎrintele Gherasim, care vorbeşte frumosul grai al lui Creangǎ cu viteza unui comentator de curse ne vorbeşte despre istoria bisericii şi ne invitǎ apoi la o gustare pe terasa mǎnǎstirii, între bisericǎ şi mare. Aflǎm cu mare emoţie cǎ aceastǎ bisericǎ e construitǎ pe locul unde sfântul apostol Petru a cinat în casa lui…  Slavǎ Ţie Doamne cǎ ne-am învrednicit sǎ cǎlcǎm pe aşa locuri sfinte !

Tot dimineaţa vizitǎm patria sfântului Ioan Botezǎtorul, Ein Karem în limba locului. Aici a fost casa sfântului prooroc Zaharia, unde Sfânta Fecioarǎ a vizitat-o pe  Elisabeta. Tot aici vedem  muntele care în mod minunat s-a deschis şi a adǎpostit-o pe sfânta Elisabeta cu pruncul Ioan, atunci când soldaţii lui Irod o urmǎreau pentru a-l ucide pe Înaintemergǎtorul şi Botezǎtorul Domnului. Ne aşezǎm pe scǎrile din faţa unei biserici, gândindu-ne fiecare la ceea ce ne este dǎruit a trǎi în aceste zile.

Cǎtre searǎ ajungem la Betleem, locul naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Aici vom înnopta. De la geamurile hotelului care ne gǎzduieşte (ai cǎrui proprietari sunt palestinieni creştini ortodocşi) se vǎd luminile Betleemului, « casa pâinii », cetate sfântǎ şi binecuvântatǎ. Oboseala de peste zi nu reuşeşte sǎ tempereze fiorul de emoţie pe care îl resimţim în fiecare clipǎ şi care vibrezǎ şi în vocile nostre atunci când, dupǎ masǎ, cântǎm împreunǎ « Cuvine-se cu adevǎrat » aşa cum vom pǎstra obiceiul pânǎ la sfârşitul pelerinajului.

Din Betleem cǎtre Lavra Sfântului Sava

A doua zi pornim cǎtre pustiul Iudeii. Fǎrǎ sǎ ne dǎm seama, din pǎmântul fertil al Betleemului intrǎm într-un ţinut arid, aproape lipsit de vegetaţie. Iatǎ deci, cǎ vedem cu ochii noştri « deşertul » despre care vorbeşte de atâtea ori Sfânta Scripturǎ !

Când maşinile de teren ne lasǎ la destinaţie, se deschide în faţa noastrǎ o privelişte pe care mintea omeneascǎ nu o poate nici închipui şi nici descrie în cuvinte. E Lavra Sfântului Sava din Valea Judecǎţii de Apoi. O privim, în jos, şi ne întrebǎm dacǎ a fost mâna omului ori mâna Domnului cea care a construit în stâncǎ aceastǎ mǎnǎstire, nemaivǎzut de frumoasǎ în simplitatea şi sobrietatea ei. Coborâm pe cǎrarea care duce la mǎnǎstire fǎrǎ ca cineva sǎ poatǎ articula vreun cuvânt. Doar lacrimile curg fǎrǎ stavilǎ pe obraji şi pe sub nǎframele femeilor. Ïn mǎnǎstire pot intra numai bǎrbaţii. Noi rǎmânem la poartǎ dar o putere de sus ne apleacǎ genunchii rând pe rând de-a lungul zidului de la intrare. Simplu şi ospitalier, un pǎrinte într-o rasǎ modestǎ ne oferǎ în tǎcere un fel de grisine cu susan şi cafea, pe care le primim nu pentru cǎ ne-ar fi acum foame de vreo hranǎ pǎmânteascǎ, ci drept recunoştinţǎ pentru generozitatea sa.

Când bǎrbaţii ies pe poarta mǎnǎstirii (de fapt un mic loc de trecere prin zidul de la intrare) nici ei nu sunt în stare sǎ spunǎ ceva. Doar mai târziu, cǎtre searǎ ne vor împǎrtǎşi în mǎsura în care le e omeneşte posibil, ce au trǎit în acest loc sfânt, bǎtrân de 1500 de ani. Printre miile de sfinţi, ale cǎror moaşte sunt pǎstrate în interiorul mǎnǎstirii, au vieţuit şi au creat aici opere spre slava lui Dumnezeu, Sfinţii Ioan Damaschin şi fratele sǎu, Cosma Melodul, şi Sfântul nostru român, Ioan Iacob de la Neamţ.

Întorşi de la Lavra Sfântului Sava, facem popas la mǎnǎstirea Sf. Teodosie. Aici, cel mai tânǎr din cei 40 de pelerini, în vârstǎ de 4 ani aflǎ cu bucurie peştera în care au poposit magii de la rǎsǎrit în drumul lor cǎtre Ierusalim, atunci când cǎlǎuziţi de stea au pornit în cǎutarea pruncului Iisus. În aceeaşi peşterǎ, cea mai în vârstǎ dintre pelerini, la cei 80 de ani, se închinǎ cu smerenie la mormântul mamei sfântului Sava şi la cel al mamei sfinţilor Cosma şi Damian.

Ne întoarcem în Betleem şi vizitǎm biserica ortodoxǎ « Naşterea Domnului » cu peştera Naşterii. O bisericǎ impunǎtore, cu ziduri înnegrite de ani, construitǎ pe locul în care Domnul s-a smerit nǎscându-se în lume pentru noi şi pentru a noastrǎ mântuire. Ne smereşte acest loc şi pe noi cǎci pentru a intra suntem nevoiţi sǎ ne aplecǎm pânǎ la pǎmânt, uşa bisericii fiind o micǎ deschidere în zidul dinspre apus.

De la Peştera Naşterii la Mormântul Domnului

A doua zi vizitǎm Ierusalimul : Muntele Mǎslinilor- o oazǎ de linişte în jurul bisericii Sf Ioan Botezǎtorul unde ne întâmpinǎ mai multe maici românce ; grǎdina Ghetsimani cu mǎslinii milenari ; cetatea Ierusalimului. La Lǎcaşul Ortodox al Adormirii Maicii Domnului sǎrutǎm copleşiţi de emoţie icoana fǎcǎtoare de minuni « Ierusalimitiţa », nefǎcutǎ de mânǎ omeneascǎ. Un pǎrinte român se alǎturǎ grupului şi ne povesteşte una din minunile sǎvârşite aici de icoana Maicii Domului, la care el însuşi a fost prezent. Cu sufletul plin de harul ce se revarsǎ din acest loc sfânt ne îndreptǎm cǎtre Golgota. În biserica Mormântului Domnului o luminǎ sumbrǎ ne aminteşte de Vinerea Patimilor. Aşteptând la rând, cu lumânǎri în mânǎ pentru a intra la Mormântul de viaţǎ fǎcǎtor, ne ducem cu gândul la Prohodul Domnului. Pe locul rǎstignirii, de sub o lespede de piatrǎ, celor mai credincioşi dintre pelerini le este dat sǎ audǎ, în chip tainic, loviturile cuielor pe care le-a suferit pentru noi Mântuitorul.

Seara, în plus faţǎ de programul iniţial al acestei zile, vizitǎm biserica româneascǎ din Ierusalim. Participǎm la vecernie iar apoi trǎim cuvânt cu cuvânt ceea ce-i cântǎm Maicii Sfinte : « Lacrimi mari îmi curg pe faţǎ cu pǎreri de rǎu/ Supǎrat-am în viaţǎ rǎu pe Dumnezeu/ Ţie Mamǎ-ţi cer, nu lǎsa sǎ pier/ Du-mǎ sus la Fiul Tǎu şi la Dumnezeu. » Pǎrintele paroh, emoţionat de întâlnirea cu mai mulţi credincioşi din regiunea sa natalǎ, ne povesteşte istoria acestui lǎcaş românesc şi ne îmbrǎţiseazǎ la despǎrţire, conducându-ne cu binecuvântǎrile sfinţiei sale. Aceastǎ slujbǎ de searǎ e un cadou neaşteptat şi pentru pǎrintele Mircea, pǎstorul grupului nostru, deoarece biserica din Ierusalim slujind dupǎ caledarul vechi, ne regǎsim aici de praznicul sfântului a cǎrui pomenire se sǎvârşeşte pe data aniversǎrii zilei sale de naştere. O bucurie în plus pe care pǎrintele ne-o împǎrtǎşeşte în jurul mesei de searǎ.

În vizitǎ la Muzeul Holocaustului

Miercuri dimineaţa vizitǎm muzeul Holocaustului. Copiii sub zece ani nu au voie sǎ intre aici. Un lung şir de încǎperi în care domneşte o atmosferǎ apocalipticǎ, proiectatǎ prin imagini statice şi mobile. Într-una din vitrine, fotografia Patriarhului Bulgariei şi un omagiu adus acestuia pentru faptul de a fi salvat comunitatea evreiascǎ din Bulgaria. Regǎsim nume de oraşe cunoscute, pe care altfel nu le-am fi pus în legǎturǎ cu aceste triste evenimente, cum ar fi, de exemplu, oraşul Drancy din estul Parisului, unde astǎzi locuiesc multe familii de români.

La Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul

Amintindu-mi de ziua aceasta mǎ duce gândul la Canonul Învierii : « Aceasta este ziua pe care a fǎcut-o Domnul, sǎ va bucuraţi şi sǎ vǎ veseliţi într-însa ». Urcǎm cu telecabina pe Muntele Carantaniei, acolo unde Domnul a fost ispitit şi unde s-a construit în stâncǎ o mǎnǎstire. Ospitalier, un pǎrinte grec ne oferǎ apǎ cǎci la aceastǎ înǎlţime este foarte cald.

Mergem apoi la Aşezǎmântul românesc de la Ierihon, ne închinǎm în frumoasa bisericǎ a acestuia şi stǎm de vorbǎ cu maicile de aici, în curte ori în magazinul de obiecte bisericeşti unde ne amintim desigur şi de cei dragi rǎmaşi acasǎ.

Iatǎ-ne acum în drum spre pustiul Hozevei. Aici, pe Valea Cheritului, a vieţuit Sfântul Prooroc Ilie. Beduini cu mǎgǎruşi în frâu ne oferǎ un mijloc de transport confortabil cǎtre mǎnǎstirea ortodoxǎ « Sfântul Gheorghe Hozevitul », mijloc de transport pe care îl refuzǎm din milǎ pentru bietele animale. Ajunşi la poarta manǎstirii ne plecǎm din nou pentru a putea intra în lǎcaşul sfânt. Am înţeles oare cǎ în schimbul smereniei primim har ? Iatǎ vedem cu ochii noştri minune a Domnului : Sfântul nostru român Ioan Iacob de la Neamţ se odihneşte cu trupul întreg în faţa noastrǎ, cǎci sufletul sǎu a plecat la Domnul acum 50 de ani, la 5 august 1960. Îngenunchem lângǎ racla cu sfintele moaşte şi facem acatistul sfântului. Nu ştim cât timp am stat aşa îngenuncheaţi dar momentul despǎrţirii e greu. Fiecare lasǎ sfântului un mic prinos şi un pomelnic cu cei dragi. Plecǎm având în inimi testamentul lǎsat de Sfântul Ioan Iacob, frumos brodat cu litere aurii pe acoperǎmintele din raclǎ :

« Fii pribegi ai ţǎrii mele

Necǎjiţi printre strǎini

Nu uitaţi menirea voastrǎ

De români şi de creştini »

E doar o strofǎ din vasta operǎ poeticǎ a sfântului, atât de ziditoare de suflet ! Spre searǎ, întorşi la hotel, vom vorbi despre viaţa sfântului Ioan Iacob şi vom asculta câteva din poeziile sale.

La Nazaret, Cana Galileii şi pe Muntele Tabor

Restul itinerariului nostru trece pe la Nazaret, Cana Galileii, Muntele Fericirilor, Marea Moartǎ, Capernaum, Marea Tiberiadei şi va culmina pe Muntele Taborului, acolo unde, într-o prea frumoasǎ bisericǎ ortodoxǎ o ascultǎm în bun miros de tǎmâie pe maica Eleodora care ne spune istoria icoanei fǎcǎtoare de minuni la care apoi ne închinǎm şi îngenunchem aducându-i un mic prinos de cântare, aşa cum am îndrǎznit sǎ facem pe tot parcursul pelerinajului, cǎci sufletele noastre prea pline de harul primit la Sfintele Locuri au avut nevoie sǎ se deschidǎ şi sǎ mulţumeascǎ lui Dumnezeu pentru aşa mare binecuvântare pe care ne-am învrednicit a o primi.

La sfâşitul pelerinajului, pe Muntele Tabor, pǎrintele Mircea ne-a spus acest cuvânt : «  Am vǎzut şi am trǎit la Locurile Sfinte ceea ce numai sufletul nostru al fiecǎruia simte şi ştie. Sǎ încercǎm de acum sǎ pǎstrǎm mereu aceastǎ luminǎ şi binecuvântare în viaţǎ noastrǎ şi, o datǎ întorşi acasǎ, sǎ o transmitem, prin ceea ce facem, şi celor din jurul nostru… »

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment